Apărarea efectivă

Apărarea avocatului

În asigurarea legalității procesului de judecată, pentru a se respecta esența înfăptuirii justiției și pentru ca hotărârea judecătorească să aibă putere de convingere, hotărârea judecătorească trebuie să fie temeinic motivată și să cuprindă raționamentul logico-juridic al magistratului care pronunță hotărârea. Pe de altă parte, un astfel de raționament ar trebui să se regăsească în actele pe care le întocmește avocatul în procesul judiciar, în special cele de referință. Dacă apărarea efectivă a avocatului lipsește din conținutul actului, făcându-se trimitere doar la concepte teoretice și/sau practice, însă fără o aplecare concretă și efectivă asupra cauzei clientului, ar putea însemna o apărare formală, lipsind raționamentul logico-juridic al avocatului care efectuează apărarea.

Având pretenția legitimă față de o hotărâre judecătoreasă să fie temeinic motivată, din perspectiva stării de fapt, și mai ales de drept, la fel de bine am putea avea aceeași pretenție în privința activității în înfăptuirea apărării. Este necesar să existe motivele concrete și efective ale apărării, nefiind suficientă doar o trimitere la texte formale de lege, fără o analiză proprie și fără raționamentul efectiv al apărării din partea avocatului. Pentru că lucrăm cu cazuri concrete, cu întâmplări și destine individuale ale omului, apărarea efectivă este de esență, respectiv nu poate lipsi din actele avocatului.

Nemotivarea hotărârii este susceptibilă de a atrage anularea acesteia și obligația instanței de fond de a relua cercetarea procesului, la dispoziția instanței de apel/casare. Poate în aceeași lumină ar trebui privite și actele avocatului în cadrul procedurii judiciare, dacă lipsește raționamentul efectiv al apărării din partea avocatului, ar putea reprezenta o lipsă a apărării, care este de esență în cazul concret dedus judecății; de la care așteptăm în acord cu legea, o hotărâre judecătorească legală și temeinic/concret motivată.