Procesul de negociere a implicat atât redactarea contractului în sine, cât și implicarea directă în negocierile purtate cu reprezentanții salaraților, astfel încât întreg demersul să urmeze atât normele aplicabile în materie, cât și un curs rapid și simplu pentru părțile implicate.
Și prin acest serviciu prestat, expertiza AVM se confirmă în domeniul dreptului muncii, domeniu în care în mod constant sunt gestionate situații complexe, inclusiv în domenii extrem de bine reglementate precum cel din prezenta speță.
Echipa care a gestionat această solicitare din partea MOȚEC ȘTEFAN – Cabinet de avocat a fost alcătuită din av. Ștefan Moțec, av. Igor Lăcătuș și av. Isabela Roșianu.

Ștefan MOȚEC
Avocat titular
Acest subiect prezintă un succes al colegului onstru Ștefan, avocat în cadrul Baroului Timiș și fondator al echipei AVM.
Printre domeniile sale de expertiză sunt:
litigii comerciale, dreptul muncii și drept al afacerilor.
Rolul activ al avocatului

