Timișoara, 09.04.2024
AM FOST CHEMAT ÎN INSTANȚĂ ÎN URMA UNUI ACCIDENT AUTO
Ce trebuie să fac?
Dacă ați fost implicat într-un accident auto pentru care ați fost găsit vinovat, există posibilitatea să vă fie comunicată o cerere de chemare în judecată cu privire la un proces în care ați fost introdus. În cele ce urmează vom încerca să răspundem la cele mai frecvente întrebări care se ridică în legătură cu această procedură judiciară.
- De ce mai există un proces dacă am constatat amiabil accidentul?
În formularul de constatarea amiabilă a accidentului se consemnează doar data și locul producerii accidentului, datele de identificare ale conducătorilor auto implicați, datele vehiculelor și ale societăților de asigurare RCA ale conducătorilor, alături de circumstanțele producerii accidentului. Pe scurt, acesta arată cine a fost vinovat și de ce, dar nu stabilește și întinderea prejudiciului. Pentru a stabili acest din urmă lucru, este necesar ca persoana prejudiciată să ia legătura cu asigurătorul RCA al conducătorului auto vinovat pentru a fi despăgubit. Din păcate, uneori aceștia nu se înțeleg cu privire la întinderea despăgubirii (persoana prejudiciată solicitând o sumă mai mare decât cea pe care asigurătorul este dispus să o plătească), motiv pentru care procedura „continuă” în fața instanței de judecată.
*Vezi art. 17 din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
- De ce am fost chemat în instanță dacă aveam o asigurare RCA valabilă?
Legea stabilește că persoana răspunzătoare de producerea accidentului trebuie să fie introdusă în proces în calitate de intervenient forțat.
Cu privire la poziția procesuală a intervenientului, conform Codului de procedură civilă, acesta dobândește poziția de reclamant, iar hotărârea produce efecte și în privința sa.
În concluzie, hotărârea ce va fi pronunțată de către instanța de judecată vă este opozabilă, prin aceasta putându-se astfel stabili drepturi (e.g. dreptul de a recupera cheltuielile de judecată efectuate în cauză), sau obligații (e.g. cazuri mai rare în care prejudiciul depășește limita de despăgubire stabilită prin contractul de asigurare) în sarcina dumneavoastră.
*Vezi art. 22, alin. (1) din Legea 132/2017 și art. 68-70 din Codul de procedură civilă.
- Ce trebuie să fac?
În principiu, scopul dumneavoastră este de a susține că asigurătorul RCA (pârâtul, deci), este acela care trebuie să suporte integral costul despăgubirii și, dacă este cazul, să vă recuperați cheltuielile de judecată de la partea care pierde procesul. Bineînțeles, fiecare situație este unică și trebuie analizată în mod distinct.
Dacă, din nefericire, vă găsiți într-o situație asemănătoare, puteți contacta specialiștii noștri la datele de contact indicate, costurile finale fiind, în principiu, zero.
MOȚEC ȘTEFAN – Cabinet de avocat
Prin avocat Nicola David-Alexandru
Rolul activ al avocatului

