Reabilitarea de drept: reintegrarea în societate

Reabilitarea este instituția de drept penal care face să înceteze decăderile, interdicțiile și incapacitățile care rezultă din condamnare1. Dacă finalizarea executării pedepsei închisorii sau liberarea condiționată pot fi văzute ca o reintegrare fizică în societate, prin reabilitarea unui condamnat se înțelege reinserarea socială completă a acestuia, prin repunerea sa în starea și situația pe care o avea înainte de condamnare2, făcând ca fostul condamnat să se bucure din nou, fără nicio interdicție, de toate drepturile subiective, politice și social-economice recunoscute cetățenilor3.

Reabilitarea este un act al puterii judecătorești, spre deosebire de amnistie, care aparține legislativului, și de grațiere, care constituie o clemență manifestată de puterea executivă4. Deși acestea prezintă unele efecte asemănătoare, ele nu trebuie confundate, întrucât aceste instituții sunt diferite și produc efecte juridice distincte.

În funcție de condamnarea suferită, reabilitarea este de două feluri: de drept sau judecătorească. În cele ce urmează, vom prezenta criteriile generale, dar și anumite particularități, cu privire la reabilitarea de drept.

1. Introducere

Reabilitarea de drept este reabilitarea ce intervine din oficiu în cazul condamnării unei persoane fizice la pedeapsa amenzii sau la pedeapsa închisorii care nu depășește doi ani. Aceasta intervine și în cazul în care pedeapsa stabilită este închisoarea de trei ani sau mai mică, dacă executarea acesteia a fost suspendată sub supraveghere, dar nu la expirarea termenului de supraveghere, ci numai dacă în decurs de trei ani de la data împlinirii termenului de supraveghere condamnatul nu a mai săvârșit altă infracțiune5.

2. Observații cu privire la condamnare

De subliniat este faptul că pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult doi ani pentru care intervine reabilitarea de drept este cea aplicată de instanță, iar nu cea executată, care ar putea fi redusă sau comutată în urma grațierii6, deoarece instituția grațierii nu produce efecte cu privire la termenul necesar reabilitării, ci este doar o cauză care înlătură sau modifică executarea efectivă a pedepsei, aceasta prezentând interes doar în legătură cu momentul de la care începe să curgă termenul.

Dacă este vorba de condamnări succesive, iar pentru una dintre acestea nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru intervenirea reabilitării de drept, atunci aceasta nu va opera, fiindcă reabilitarea produce efecte in personam, deci îl privește pe condamnat, nu condamnările pe care acesta le-a suportat7. În concluzie, reabilitarea se va putea face doar pe cale judecătorească.

3. Observații cu privire la termen

Intervenția reabilitării de drept este condiționată de trecerea unui termen de trei ani de la executarea pedepsei ori de la stingerea executării acesteia, de la împlinirea termenului de prescripție, a executării pedepsei în orice alt mod, spre exemplu, prin amnistie ori dezincriminare, de la data actului de grațiere, în cazul grațierii totale postcondamnatorii8, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii în cazul grațierii antecondamnatorii, în cazul în care, după deducerea duratei privării de libertate nu mai rămâne niciun rest din pedeapsă de executat9.

În cazul pedepsei cu amenda, termenul începe să curgă din momentul în care amenda a fost achitată integral, respectiv data la care executarea amenzii penale s-a stins în orice alt mod.

4. Observații cu privire la conduita condamnatului

Obținerea reabilitării de drept este condiționată de conduita bună a condamnatului care, în decurs de trei ani, nu a mai săvârșit o altă infracțiune.

Cu privire la infracțiunea săvârșită în intervalul de timp necesar reabilitării, precizăm că este necesar ca aceasta să întrunească toate cele trei trăsături esențiale ale infracțiunii (tipicitatea, antijuridicitatea și imputabilitatea) ca această condiție necesară reabilitării să nu fie îndeplinită, iar natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, forma de vinovăție sau modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei nu prezintă importanță.

Legea penală nu impune să fie dispusă o soluție de condamnare pentru infracțiunea nou comisă, deci condiția reabilitării nu va fi îndeplinită nici în cazul în care se reține existența unei cauze care înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită, deoarece fapta comisă este, în continuare, infracțiune10, iar ceea ce interesează în soluționarea cererii este comportamentul și conduita celui care a cerut reabilitarea11.

Deși reabilitarea de drept operează în mod automat, nicio dispoziție legală nu interzice fostului condamnat să o solicite instanței, după cum nicio dispoziție nu oprește instanțele să constate, la cerere, că a intervenit reabilitarea de drept12. Deci, în acest caz, instanța nu ar trebui să dispună reabilitarea, ci doar să o constate.

În cazul în care aveți nevoie de consultanță sau asistența și reprezentare juridică, oriunde în țară, ne puteți contacta pentru mai multe detalii.

_________________________________

1 Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Ed. Paideia, București, 1999, p.473

2 Constantin BULAI, Drept penal, parte generală, Tipografia Universității din București, București, 1987, p.488

3 Ioan COZMA, Reabilitarea în dreptul penal, Editura Științifică, București, 1970, p. 134

4 Michel FRANCHIMONT apud. Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Ed. Paideia, București, 1999, p. 473

5 Mihail UDROIU, Procedură penală. Partea specială. Noul Cod de procedură penală. Ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 544

6 Theodor MREJERU, Bogdan MREJERU, Reabilitarea – Procedură specială în procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudență, Ed. Nomina Lex, București, 2010, p. 28

7 Constantin MITRACHE, Cristian Mitrache, Drept penal român: partea generală, Ed. a 4-a, Ed. Universul Juridic, București, 2022, p. 547

8 Theodor MREJERU, Bogdan MREJERU, op. cit., p. 29

9 Mihail UDROIU, op. cit., p. 544

10 Mihail UDROIU, Sinteze de Drept penal: partea generală, Ed. a 2-a, Editura C.H. Beck,  București, 2021, p. 1057

11 Tribunalul Suprem, Secția Penală, Decizia nr. 535/1973

12 Theodor MREJERU, Bogdan MREJERU, op. cit., p. 31